0755 86 23 21

Fie că vrem să recunoaștem sau nu, viața de părinte începător este epuizantă. Un copil mai ales de vârstă mica, este capabil sa consume cantități enorme de energie și să utilizeze la maximum tot timpul disponibil al părintelui. Există oare un alt mod de a face lucrurile ca părinte? Aceia dintre noi care au crescut un al treilea copil vor spune ca da…

În literatura de specialitate, generațiile noi de părinți sunt caracterizați prin sintagma: “părinți elicopter“. Cu bune intenții, într-un survol continuu ei veghează fiecare interacțiune, netezesc fiecare denivelare și înlătură cel mai mic atentat la starea de bine, incapacitând involuntar copilul pentru viața în lumea reală. Relația filială, atât postura de părinte cât și cea de copil este o provocare continuă. Rolul de părinte însă se învață, în timp ce copilaria este etapa în care se pun bazele succeslui pentru viitorul adult.

Vara aceasta vă propunem o serie de activități care să facă experiența de părinte mai relaxată, mai distractivă și mai eficientă prin transferul de responsabilități către copii. În acest proces, benefic pentru toată lumea, surprinzător, cea mai dificilă parte nu este să formezi copilul să-și asume responsabilitatea, ci să educi părintele să cedeze această responsabilitate cu tot cu eventualele consecințe. Fideli folozofiei noastre, considerăm că responsabilitatea primară cu privire la educația copilului aparține părinților. Pe parcursul verii, vă provocăm în fiecare Joi a săptămânii la un atelier în care vom discuta tema săptămânală (pe care o abordăm cu copii) și vom conveni asupra măsurilor de conslidare a abilităților dezvoltate.

Pentru că nu există nici o activitate pe care copii o desfășoară și din care să nu învețe ceva… Vara aceasta ne vom juca și vom interacționa în regim de vacanță având în fundal două mari obiective:

În privința activităților structurate pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, temele planificate pentru vara aceasta sunt:

Tema Data Subiectul zilei
Scurt tratat de anatomie și fiziologie Luni, 19 iunie 17 Din ce e compus corpul uman? (exterior)
Marți, 20 iunie 17 Cum ne folosim de corpul nostru?
Miercuri, 21 iunie 17 Curiozități: meserii, sporturi și recorduri umane.
Joi, 22 iunie 17 Din ce este compus corpul uman? (interior)
Ce face coprul tău fără știrea ta? Vineri, 23 iunie 17 Cum funcționează corpul? (intern)
Luni, 26 iunie 17 Sistemul digestiv și excretor.
Marți, 27 iunie 17 Sângele și sistemul circulator.
Miercuri, 28 iunie 17 Simțurile și sistemul nervos.
Joi, 29 iunie 17 Mușchii și sistemul osos.
Vineri, 30 iunie 17 Pielea și igiena personală.
Luni, 03 iulie 17 Creierul – ce știe să facă?
Marți, 04 iulie 17 Creierul – preluarea și prelucrarea de informații.
Miercuri, 05 iulie 17 Creierul și emoțiile.
Joi, 06 iulie 17 Creierul – reacțiile involuntare.
Vineri, 07 iulie 17 Creierul – raționament și acțiune.
Ce poți să faci tu cu corpul tău? Luni, 10 iulie 17 Consum de energie și odihnă.
Marți, 11 iulie 17 Recunoașterea emoțiilor proprii.
Miercuri, 12 iulie 17 Recunoașterea emoțiilor celorlalți.
Joi, 13 iulie 17 Gestionarea emoțiilor proprii.
Vineri, 14 iulie 17 Nevoile celorlalți vs nevoile mele.
Luni, 17 iulie 17 Empatie.
Marți, 18 iulie 17 Inteligența IQ si EQ.
Miercuri, 19 iulie 17 Procese conșitente de învățare.
Joi, 20 iulie 17 Stabilire de obiective realiste și așteptări rezonabile.
Vineri, 21 iulie 17 Perseverența și îndeplinirea obiectivelor.
Comunicare Luni, 24 iulie 17 Cele 5 limbaje ale comunicării.
Marți, 25 iulie 17 Cum comunicăm verbal?
Miercuri, 26 iulie 17 Minciuni și secrete.
Joi, 27 iulie 17 Recunoașterea și asumarea greșelilor.
Vineri, 28 iulie 17 Cum comunicăm non-verbal?
Luni, 31 iulie 17 Exprimarea afecțiunii prin mângâieri și  contact fizic nepotrivit.
Relații interumane Marți, 01 august 17 Primirea – acordarea de daruri.
Miercuri, 02 august 17 Tipologii de relații interumane.
Joi, 03 august 17 Harta relațiilor mele.
Vineri, 04 august 17 Interacțiunea cu mami și tati.
Luni, 07 august 17  Interacțiunea cu sora/fratele.
Marți, 08 august 17 Interacțiunea cu familia extinsă.
Miercuri, 09 august 17 Interacțiunea cu persoanele mai în vârstă.
Joi, 10 august 17  Relația cu autoritatea.
Vineri, 11 august 17  Relația cu necunoscuți prietenoși.
Luni, 14 august 17 Comunicarea nevoilor și solicitarea de ajutor.
Locul meu în Univers Marți, 15 august 17 Oraș, țară, continent și planeta Pământ.
Miercuri, 16 august 17 Rase umane, popoare, limbile vorbite și Religiile lumii.
Joi, 17 august 17 Bani și resurse, bogat/sărac, război și pace.
Vineri, 18 august 17 Planete din sistemul solar și galaxii.

În mod nestructurat prin interacțiunile curente, personalul AMIKids își va canaliza atenția pe următoarele obiective de dezvoltare/consolidare a abilităților de viață independentă:

Pentru grupa de vârstă 2-3 ani:

  • Diversificarea paletei alimentare
  • Deprinderea abilității de a folosi tacâmurile și de a mânca singur
  • Sprijinirea inițiativei părinților de renuntare la suzeta
  • Sprijinirea inițiativei părinților în procesul de renunțare la pampers
  • Deprinderea abilității de a folosi o cârpă, mătură, fărașul sau mopul pentru a remedia efectele unui “accident”
  • Deprinderea abilității de a organiza jucăriile și spațiul de lucru

Pentru grupa de vârstă 3-4 ani:

  • Completarea abilităților restante de la grupa de vârstă anterioară
  • Deprinderea abilității de a te îmbrăca și dezbrăca singur (utilizarea fermoarului, încheierea nasturilor, etc.)
  • Deprinderea abilităților de igienă personală independentă (ex. șters la fund, spălat mâinile corect, spălat pe dinți, duș, etc)
  • Deprinderea abilității de a se încălța și descălța singur (exceptând încălțămintea cu șireturi)
  • Pregatirea psihlogică pentru apariția unui nou membru în familie
  • Deprinderea abilității de a împărți/asista un copil mai mic (frate-soră)
  • Asistență logopedică pentru corectarea pronunției defectuoase
  • Dezvolarea coordonării ochi-mână și ochi-picior

Pentru grupa de vârstă 4-6 ani:

  • Completarea abilităților restante de la grupele de vârstă anterioară
  • Jocuri pentru dezvoltarea micro-musculaturii (motricitate fină în pregătirea scrisului)
  • Jocuri pentru dezvoltarea brațelor, picioarelor și a abdomenului in vederea cnsolidării sau corectării posturii și exerciții pentru dezvoltarea capacității pulmonare
  • Îmbunătățirea echlibrului și deprinderilor necesare mersului pe bicicletă
  • Învățarea la nivel de bază a conceptelor de timp și bani

Programul activităților specifice taberei de zi este de Luni până Vineri între orele 8:00 si 16:30. Pentru a veni în întâmpinarea imprevizibilului, programul playtime@AMI a fost extins de Luni până Duminică (șapte zile din șapte) în intervalul orar 8:00 – 20:00.

Ținând cont de perioada vacanțelor, programul taberei de zi este gândit modular pentru a acomoda flexibilitatea de care fiecare familie are nevoie. O decalare a concediului? Un văr în vizită? Concediul bonei? O deplasare de servici neprogramată? Indiferent care ar fi situația cu care vă confruntați, putem găsi o soluție. Structura modulară de costuri, programul extins playtime@AMI și serviciile de tip hotelier sleepover@AMI vă stau la dispoziție.

Cost orar

10 RON

(program playtime@AMI)

Zilnic

90 RON

(până la 12 ore, somn și masa incluse)

Săptămânal

375 RON

(6.3% discount de volum)

Lunar

1380 RON

(13.8% discount de volum)

Săptămânal

350 RON

(12.5% discount de volum)

Lunar

1225 RON

(23.4% discount de volum)